România ,patria mea


     romania-radu-mot-painet-hn1291-pano

 E mult de cand ne-am scos din minte acest cuvant.Compromis prin exces in epoca comunistă,e socotit astazi,de un gust indoielnic,depasit,bun de pus la naftalină.Dar,mai nou,e iarasi la modă sa arati unde iti ai radacinile,mai ales de cand Romania a devenit o tintă turistică pentru europeni.Ba chiar te mandresti cu originea ta…..

  In vara care este aproape pe sfarsite ,l-am cunoscut pe Silvio.A venit intr-o excursie in Romania și ne-am indragostit pe loc.Am absolvit amandoi facultățile de curand.Dar nu despre povestea mea de dragoste vreau să vorbesc ,desi tot despre dragoste este vorba.Silvio trăieste undeva ,in nordul Italiei.In ceea ce ma priveste ,dragostea de patrie nu mi-a fost niciodată la indemană,deși am crescut ocrotita de dragostea parintilor mei.Povestea asta cu patria mă trimitea invariabil cu ganduri la ansamblurile de dansurile populare ,la Cantarea Romaniei si la kitsch.Imi dadea un sentiment de limitare.Fără a sta o secundă pe ganduri,am parasit locul de baștină,pornind către universitati renumite de peste hotare.Eram convinși că ne lansam intr-o intreprindere temerară și captivantă.Cu atat mai surprinsă am fost  cand,intr-o bună zi, mi-am dat seama ca duc dorul patriei mele.În mine se schimbase ceva și erau evident că multii alții simțeau la fel.Cand m-am intors acasă,am inteles că nu eram singura care simțea asa.Romania nu mai era un loc de rușine,nici măcar pentru snobi.Dovada,și o mulțime de emisuni la tv care,brusc,i-au inclus numele in titluri.România a devenit un brand!

  Cand arati unde te-ai nascut si o faci cu o mandrie plină de dragoste,probabil că asta iti dă o mai multa siguranță intr-o lume unde totul pare să se miște din ce in ce mai repede.Așadar,tocmai existenta noastră,intr-o lume haotică,ne sporește dorul după leaganul copilariei.Nu ni se mai pare penibil să spunem ,,patria mea,,. Așa cum puiul sparge coaja oului,tot astfel și noi  plecăm din granițele originii noastre,pentru a ne croi un destin.Este posibil să ne gasim undeva a doua patrie,dar pe ceai dintâi o vom purta mereu cu noi.Se pare că mai devreme sau mai tarziu,oamenii se intorc de acolo de unde au plecat.La capatul unei calatorii,cu totii ne bucuram căa ,,am revenit acasă,,.Ce minunată ni se pare prima noapte petrecuta in patul nostru,nu există nicio contradicție aici.De curand am avut ocazia să stau de vorba cu un client fidel al liniilor aerine.El mi-a spus ca daca nu ar mai avea posibilitatea sa colinde lumea in lung si-n lat ar fi deprimat,ar duce clar lipsa acestui stil de viată.L-am intrebat daca are familie,copii.Mi-a spus ca daca ei nu l-ar aștepta acasa,nu ar mai avea nici un haz sa calatoreasca…Acasă ne reincarcăm sufletește si avem puterea să pornim din nou la drum.

Pupici!